Bullying & Cyberbullying

Bullying-ul în rândul copiilor

În anul 2016, Organizația ”Salvați Copiii” publică un studiu sociologic la nivel național care abordează o temă evitată poate până în acel moment în România – Bullying-ul în rândul copiilor. Pe parcursul a 74 de pagini, Salvați Copiii oferă o primă imagine de ansamblu a fenomenului pe care mulți adulți, profesori sau părinți, refuză să îl recunoască. În continuare, vom prezenta un rezumat al acestui studiu, studiu ce poate fi consultat la adresa https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/60/60cd7c6d-e210-4049-8e57-dd6da31b0f8e.pdf

Când vorbim de bullying, nu vorbim de violența adultului față de copil, fie ea verbală sau fizică, ci despre ”un comportament agresiv intenționat, menit să provoace disconfort sau durere, care implică un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă, și se manifestă repetitiv, regulat (Limber, 2002; Olweus, 1993a; Nansel et al., 2001)”. Această agresiune se manifestă între copii, iar fiecare actor – fie el agresorul, victima sau martorul – este, în felul său victimă. De remarcat însă faptul că, violența adultului asupra copilului este, de multe ori, la baza fenomenului de bullying.

Studiile au identificat mai multe tipuri de bullying: bullying fizic, bullying verbal, bullying social, (probabil cel mai greu de identificat) și cyberbullying. În România însă, conform studiului celor de la Salvați Copiii, termenul de bullying nu este cunoscut de 52% dintre copiii intervievați. Când le-a fost explicat termenul și le-au fost prezentate exemple, toți cei intervievați au recunoscut existența lui și, mai mult, au afirmat că au fost în cel puțin una dintre posturi – cea de agresor, cea de victimă sau cea de martor.

Pe categorii, iată doar câteva dintre datele prezentate în studiul mai sus menționat:

• bullying fizic: 16% dintre respondenți au afirmat că au bătut un alt copil iar 30% că au lovit ușor un coleg sau altă persoană de vârstă similară în vreme ce 32% dintre copii spun că au fost împinși sau îmbrânciți de alți copii, 39% că au fost răniți ușor iar 16% că au fost bătuți.
• bullying verbal: 22% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat să ameninţe cu lovirea un alt copil, 29% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat ca alți copii să îi amenințe că îi lovesc sau îi bat, 19% că au umilit pe cineva iar 24% că au fost umiliți sau făcuți de rușine
• bullying social: între 18 și 28% dintre respondenți au inițiat excluderea unui alt copil din grup,   13% dintre copiii care au participat la studiu au afirmat că s-a întâmplat să distrugă lucrurile unui alt copil după ce s-au supărat pe el, 25% că au răspândit zvonuri despre un alt copil iar 37% că au fost răspândite zvonuri despre ei. De partea victimei, 23% dintre copii au afirmat că s-a întâmplat să fie ameninţaţi cu excluderea din grup, 31% că au fost excluși și 39% că un alt copil a cerut cuiva să nu se joace sau să vorbească cu cei care au participat la studiu.

Din perspectiva copilului care este martorul unor comportamente de tip bullying,  84% dintre copiii care au răspuns la chestionare afirmă că au fost martorii unei situaţii în care un copil ameninţă un altul, 80% a uneia în care un copil este umilit de alt copil, 78% unei agresiuni ușoare (îmbrâncire sau lovire ușoară) și 69% unei bătăi între doi copii.

Concluziile care sunt semnalate în studiul Organizației Salvați Copiii ar trebui să fie obiect de studiu în cancelariile fiecărei unități de învățământ din România. Enumerăm, în continuare, cele mai importante:

• Doar 13% dintre copii au auzit despre bullying în context educațional, respectiv la ora de dirigenție. Principalele surse de informare cu privire la fenomen, rămân internetul și televizorul.
• 2 din 10 copii exclud colegi din grupul de egali. 3 din 10 copii cer unui alt coleg să nu se joace cu cineva.
• În mediul școlar, 73% dintre copii spun că au întâlnit o situaţie de bullying între egali la nivelul unităţii de învăţământ în care învaţă iar 58% în cazul clasei lor. Următorul mediu din perspectiva frecvenţei de apariţie a bullying-ului este cel online (69% dintre respondenţi) iar mediul în care copiii spun că apar cel mai rar astfel de comportamente este reprezentat de grupul lor de prieteni (46%).
• Orice copil care este diferit de ceilalți poate deveni o țintă a bullying-ului, cu precădere: cei care au un aspect diferit (aspectul fizic a fost subliniat ca unul dintre cele mai comune motive pentru bullying), cei care au comportamente sau caracteristici diferite de ale majorității (timiditate, performanță academică, prezența unei dizabilități sau a unei nevoi educaționale speciale, prezența unui diagnostic de tulburare de sănătate mintală), cei care sunt nou veniți în grup, cei care provin dintr-un mediu socio-economic dezavantajat (inclusiv în cazul în care aceștia provin in mediul rural sau din Republica Moldova), etnia diferită etc.
• Motivele din spatele comportamentului de bullying variază de la nevoia de a-i impresiona pe cei din jur până la „supraviețuirea celui mai adaptat”;
• A fost ușor identificată dubla postură a unora dintre copii – agresor într-un context, victimă într-un altul. Dinamica rolurilor (victimă sau agresor) este mai accentuată în cazul copiilor mai mici (ei se pot găsi cu ușurință în rolul de victimă sau de agresor, în funcție de circumstanțe). În cazul adolescenților, rolurile tind să devină mai stabile și dinamica este mai puțin accentuată.
• Cea mai frecventă reacție a copiilor martori ai bullying-ului este de a rămâne spectator pasiv, nu de a interveni. Agresiunea este tratată ca un spectacol care ”poate fi uneori chiar distractiv”. Atunci când intervin, copiii o fac pentru a susține în cea mai mare măsură agresorul.
• Bullying-ul este mai frecvent atunci când copiii au de-a face cu situații sociale noi (primul an de liceu, transferul într-o altă clasă etc.). Intrarea copiilor într-un nou grup aduce vulnerabilitate suplimentară.
• Există situații în care bullying-ul este tratat într-un mod discriminatoriu: bullying-ul provenind de la copiii cu rezultate bune la învățătură este uneori puțin vizibil pentru adulți sau se sancționează într-o manieră mai blândă, în timp ce copiii cu rezultate școlare slabe sunt percepuți uneori a priori ca fiind responsabili.
• Sancțiunile școlare (scăderea notei la purtare, suspendarea sau mutarea la o altă clasă, în cadrul aceleiași școli sau la o altă școală), sunt considerate de elevii de gimnaziu măsuri eficiente pentru reducerea comportamentelor de bullying, în timp ce adolescenții sunt mai degrabă pesimiști în legătură cu eficiența acestei măsuri în raport cu reducerea fenomenului.
• Nici unul dintre copiii care au participat la interviurile de grup nu au știut de existența unei comisii de combatere a violenței în școala lor. Măsurile de disciplinare sunt în legătură cu evenimente singulare și extrem de severe, cum ar fi un caz de violență fizică repetată extremă sau o acțiune de umilire severă.
• Adulții sunt descriși, în general, de către copii ca fiind toleranți față de formele psihologice și emoționale de bullying. Intervenția clasică în bullying este realizată de obicei foarte târziu, atunci când conflictul escaladează și violență fizică a avut loc.
• Școlile nu au o abordare comună în cazurile de bullying; unii profesori sunt mai implicați în stoparea comportamentului violent, în timp ce alții rămân pasivi („ceea ce contează este dacă profesorului îi pasă”). Unii copii au menționat că există situații când unii profesori încurajeză bullying-ul sau pe agresori (umilind în mod constant unii copii). Intervențiile se concentrează pe agresor și victimă, dând puțină importanță reacției grupului de martori.
• În legătură cu intervenția consilierilor școlari, cei mai mulți copii nu au reușit să identifice competențele specifice ale acestora în prevenirea / combaterea comportamentelor de bullying sau apreciază că intervenția se face numai în cazul în care profesorii trimit copiii cu probleme la cabinetul de consiliere.
• În ceea ce privește intervențiile care provin de la părinți, impactul intervenției acestora poate varia: există părinți care agravează relația dintre copii (de exemplu, atunci când părinții vin la școală să-și „apere” fiul / fiica cerând explicații sau „disciplinând” copilul cu care fiul lor / fiica este în conflict) dar și alți părinți care contribuie la reducerea violenței.